Iubitorii de plante sensibile şi exotice apreciază foarte mult mobilitatea oalelor din lut. Să nu mai vorbim despre partea estetică, aceste recipiente fiind accesoriile perfecte pentru o grădină sau o curte mai puţin prezentabilă, efectul fiind cu atât mai intens cu cât sunt oalele mai mari. Să nu mai vorbim despre faptul că pictarea acestor ghivece este un deliciu vizual.
Origini
Apariţia olăritului a fost multă vreme privită ca unul dintre momentele cheie în evoluţia culturii umane. V. Gordon Childe, în 1936, a considerat tehnica de prelucrare a lutului, alăuri de cultivarea plantelor şi de domesticirea animalelor, ca o componentă de baza a "Revoluţiei neolitice".
Tehnica prelucrării lutului
Această tehnică îmbină cele patru elemente de bază identificate de greci (pământul, apa, focul şi aerul), folosind materiale brute. În speculaţiile în legătură cu momentul şi locul unde s-au produs primele ghivece din lut, s-au adus argumente că femeia a fost cea care a unit tehnicile necesare de săpare, măcinare şi amestecare a pastei de lut, precum şi modelarea, decorarea şi arderea primelor vase din lut.
Utilizări
Vasul de pământ, ca obiect folosit pentru plantarea şi expunerea florilor, are un trecut îndelung şi frumos, devenind în timp un obiect indispensabil pentru cei ce se ocupă de grădinărit.
Regina Maat ka ra Hatshepsut 1.500 î. Hr, cea mai vestită regină a Egiptului , a reuşit să-şi construiască o grădină pe o stâncă pustie, umplând vase din lut cu bogatul sol din Nil şi plantând flori în ele. A reuşit astfel să creeze un mic paradis într-un colţ stâncos al Egiptului. Un alt personaj celebru al istoriei, Arhimede, i-a proiectat regelui Hiero o navă ale cărei punţi erau căptuşite cu rânduri întregi de oale somptuoase din lut pline cu flori. Regele Siracuzei naviga astfel pe mările Mediteranei în mijlocul unui paradis de plante şi flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu